Online előjegyzés Online eredmények

Siteul se află sub mentență. Ne cerem scuze pentru orice inconveniente create.
Dorim să vă asigurăm, că pagina este în continuare funcțională, respectiv și modulul de programări.

PUBLICATIE DE CONCURS POSTURI VACANTE CONTRACTUALE DE EXECUTIE CU NORMA INTREAGA DURATA NEDETERMINATA - MUNCITOR NECALIFICAT MANIPULARE MARFA

PUBLICAȚIE DE CONCURS
POSTURI VACANTE CONTRACTUALE DE EXECUȚIE CU NORMĂ ÎNTREAGĂ, DURATĂ NEDETERMINATĂ

Serviciul Tehnic (nr.poz.1589) 1 (unu) post – muncitor necalificat I. (manipulare marfă)

CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:

  • are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • Condițiile de studii: minim școală generală
  • are vârsta minim 18 ani împlinită
  • îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei
  • nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
  • stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează
  • capacitate deplină de exercițiu
  • dispus să depună efort fizic intens
  • aptitudine psihologică
  • cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit

Concursul consta in:

  • Proba scrisa
  • Proba practica

- Nota minimă este 7 (şapte) la toate probele, astfel se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
- Conform prevederilor art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 497/2010, probele se susţin în limba română.
- În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.

Tematica si bibliografia:

• este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.

ÎNSCRIERILE se fac la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr.1-3, judeţul Covasna – locația SALA DE ȘEDINȚE (clădirea principală), în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 27.06.-08.07.2022. Dosarele se depun între orele 09,00-12,00.

DOSARUL DE ÎNSCRIERE TREBUIE SĂ CONŢINĂ URMĂTOARELE DOCUMENTE:


1. Cerere de înscriere (Formular tip – pus la dispozitie de S.R.U.N.O.S.)
2. Act de identitate (certificat căsătorie dacă este cazul) – copie xerox
3. Documente care atestă nivelul studiilor şi a altor acte care atestă efectuarea unor specializări (diplome, atestate, etc.) – copie xerox
4. Documente care atestă vechimea în muncă (dovada vechime totală acumulată pe câmpul muncii prin: Carte de Muncă, Raport salariat REVISAL, Adeverinţă)
5. Cazier judiciar – în original (eliberat cu cel mult 3 luni anterior perioadei de înscriere)
6. Adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie – în original (eliberată cu cel mult 3 luni anterior perioadei de înscriere)
7. Adeverinţă care atestă starea psihică, eliberată de Cabinetul Psihologic din cadrul Ambulatorului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf “ Sfântu Gheorghe – în original (eliberată cu cel mult 12 luni anterior perioadei de înscriere)
8. Curriculum vitae tip Europass – în original
9. Declaraţie/Accept, referitor la: Prelucrarea datelor cu caracter personal - G.D.P.R. - (Formular tip – pus la dispozitie de S.R.U.N.O.S.)
10. Dovada de plată a taxei de concurs.
11. Dosar plastic cu şină

Nrt. CRT Activitate Data/Ora Responsabil
1 Depunerea documentelor pentru înscriere examen 27.06.2022-08.07.2022 Intervalul orar 09.00-12.00) Reprezentant S.R.U.N.O.S.
2 Verificarea/validarea dosarelor de angajare depuse de candidaţi 14.07.2022 Comisia de verificare/validare a dosarului stabilită de către unitate
3 Afişarea rezultatelor în urma verificării/validării dosarelor de angajare 15.07.2022 Secretarul comisiei de examen
4 Depunerea eventualelor contestații rezultate în urma validării dosarelor de angajare 18.07.2022 SECRETARIAT
5 Răspuns la contestație 19.07.2022 Comisia de soluționare a contestațiilor stabilită de către unitate
6 Susținere EXAMEN/CONCURS Se v-a comunica din timp candidaților data și ora examenului/concursului, programare ce va fi stabilită în funcție de numărul candidaților și a evoluției pandemiei. Conducerea unității

DISPOZIȚII GENERALE:


-H.G. nr.286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice
-O.M.S. nr. 1.470 din 20 octombrie 2011pentru aprobarea criteriilor privind angajarea si promovarea in functii, grade si trepte profesionale a personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare; -Legea Cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

Mentiuni


-Copiile de pe actele menționate mai sus, se prezintă însoțite de documentele originale.
-Taxa de concurs: 25 lei – plata se efectuează la casieria unității.


-Candidații care se prezintă la sediul unității noastre pentru depunerea dosarului, vor respecta întocmai indicațiile personalului din structura de triaj epidemiologic !!! Prezentul anunţ a fost postat pe pagina de internet al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe (www.spitfog.ro), în data de 23.06.2022.

Lásd pdf:

Mehírdetett állások


Hozzáadva 19/07/2024

Hozzáadva 19/07/2024



További meghírdetett állások

Couldn't make connection 2.