· Serviciul Logistică Administrativ |
1 post - durată determinată |
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
- Certificat calificare bucătar
- Îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei
- Are vârsta minim 18 ani înplinită
- Are capacitate deplină de exerciţiu
- Nu a fost condamnat
- Aptitudine medicală
- Aptitudine psihologică
CONCURSUL CONSTĂ ÎN:
- Probă scrisă
- Probă practică
· Nota minimă la toate probele este 7 (şapte), astfel se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă
· Conform prevederilor art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 497/2010, probele se susţin în limba română.
· În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.
TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA:
-este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.
-Înscrierile se fac la Serviciul R.U.N.O.S –D.C.în perioada 20 martie –31 martie 2017, zilnic între orele 9.00-12.00, unde se pot obţine şi informaţii suplimentare.
-Concursul pentru postul de bucătar va avea loc în data de 11 aprilie 2017, la sediul instituţiei din municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr.1- 3, cu începere de la orele 12,00.
Lásd pdf: Anunt 1 (unu) post muncitor calificat meseria bucătar - perioadă determinată