Programari online Rezultate analize online

Siteul se află sub mentență. Ne cerem scuze pentru orice inconveniente create.
Dorim să vă asigurăm, că pagina este în continuare funcțională, respectiv și modulul de programări.

Programul de vizitare al pacienților

🚨 IMPORTANT ❗
Se modifică programul vizitelor zilnice pe toate secțiile spitalului pacienții internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe pot primi vizita rudelor/aparținătorilor, o dată pe zi, de luni până duminică între orele 14:00 și 17:00, timpul maxim alocat vizitei este de 15 de minute. Vizitarea pacienților în Secția de Terapie Intensivă, de luni până vineri, între orele 13:00 și 14:00, respectiv 16:00 și 17:00, iar sâmbătă și duminică între orele 11:00 și 13:00, respectiv 15:00-17:00

➡️ Durata vizitei este de cel mult 15 minute (cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI). Este permisă participarea la naștere a aparținătorului desemnat de parturientă. În Secțiile de Neonatologie și Obstetrică este permisă prezența unui aparținător în primele 4 ore după Operația Cezariană.

✅ La intrarea în secție, aparținătorii vor purta obligatoriu mască de protecție și botoși de unică folosință, își vor dezinfecta mâinile și vor respecta indicațiile personalului medical, care va asigura echiparea corespunzătoare a vizitatorilor.

⚠️ La vizitarea pacienților internați în secția de Terapie Intensivă, precum și la vizitarea pacienților izolați, aparținătorii își vor dezinfecta mâinile înainte de echipare și vor purta mască de protecție, botoși și halat de unică folosință. Dezinfectarea mâinilor este obligatorie și după dezechipare, la finalul vizitei.

❗ Se recomandă ca persoanele cu boli cronice să evite vizitarea pacienților!

Couldn't make connection 2.