EXAMEN DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL Muncitor calificat II. în meseria de tâmplar
SCOP:
-obţinerea unei funcţii contractuale la gradul profesional imediat superior, de către salariatul propus pentru promovare de către şeful ierarhic
CONDIŢII DE PARTICIPARE:
- calitate de Salariat a Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr.Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe ;
- îndeplinirea criteriilor de promovare şi a condiţiilor de vechime ;
- propunere de promovare de către şeful ierarhic;
- calificativul “foarte bine” obținut la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori
în ultimii 3 ani, în care s-a aflat în activitate dinaintea organizării examenului de promovare;
- vechime de minim 3 ani în treapta sau gradul profesional din care promovează;
CONCURSUL CONSTĂ ÎN:
-Examenul va consta dintr-o probă scrisă(test grilă) și o probă practică (realizarea unor elemente din lemn conform cotelor unor schițe). Candidatul trebuie să obţină la fiecare probă minimum nota 7 (şapte) pentru a promova. Rezultatele examenului se vor afişa în maximum 24 de ore de la încheierea acestuia.
-Eventualele contestaţii se pot depune la secretariatul unităţii în termen de 24 h de la afişarea rezultatului. În termen de 48 h, contestaţiile vor fi analizate de comisia de soluţionare a acestora, care va da o soluţie ce se comunică în 24 h de la analiza contestaţiei respective.
- Conform prevederilor art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 497/2010, examenul se susţine în limba română.
- În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.
- Nota minimă de promovare este 7 (şapte)
TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA:
-este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.
( valabilă bibliografia publicată pentru post similar funcţiei deţinută de către participant);
-examenul se desfăşoară în conformitate cu prevederile H.G. nr.286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu H.G. nr. 497 din 26 mai 2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului şi a examenului pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante, precum şi stabilirea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale la promovare prin examen a personalului contractual din sistemul sanitar.
CONȚINUTUL DOSARULUI DE ÎNSCRIERE: - Cerere de înscriere
- Referat de evaluare (formular tip cod.AC-127)
- Declarație de incompatibilitate (formular tip cod.AC-93)
- Copie după Fișa de Evaluare a performanțelor profesionale individuale, pentru ultimii 3 ani de activitate
PERIOADA/LOCUL DE ÎNSCRIERE: 4 -15 aprilie 2016, la Serviciul R.U.N.O.S.
Examenul va avea loc în data de 25 aprilie 2016, la sediul: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Sala de ședințe - municipiul Sfântu Gheorghe, str. Presei nr. 8/A, cu începere de la orele 11,00.
Relaţii suplimentare la Serviciul R.U.N.O.S - Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe
Vezi pdf:Posturi vacante
Anunt organizare concurs medic primar, medic specialist si medic rezident
Adaugat in 07/11/2024Anunt concurs doua posturi brancardier cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Anunt concurs 15 posturi de ingrijitor curatenie cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Anunt concurs 13 posturi de infirmier cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Vezi multe posturi vacante