1(unu) post muncitor necalificat la Serviciul Logistică Administrativ-(întreţinere spaţii verzi, manipulare neutralizare deşeuri medicale, manipulare marfă) -durată nedeterminată
CONDIŢII DE PARTICIPARE
- Absolvent al şcolii generale
- Aptitudine medicală
- Aptitudine psihologică
- Îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exvăzute de lege în vederea excitării profesiei
- Are capacitate deplină de exerciţiu
- Nu a fost condamnat
CONCURSUL CONSTĂ ÎN
- Probă scrisă
- Probă practică
Conform Hotărârii de Guvern nr. 497/2010, art. 6, probele se susţin în limba română.
În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.
Nota minimă la toate probele este 7 (şapte)
TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA
- este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.
Înscrierile se fac la Serviciul R.U.N.O.S în perioada 04 ianuarie - 15 ianuarie 2016 între orele 9.00-12.00, unde se pot obţine şi informaţii suplimentare.
Concursul pentru ocuparea postului va avea loc în data de 25 ianuarie 2016, la sediul unităţii din str. Stadionului, nr.1-3, cu începere de la orele 12,00.
Vezi pdf: Anunt 1(unu) post muncitor necalificat la Serviciul Logistică Administrativ-(întreţinere spaţii verzi, manipulare neutralizare deşeuri medicale, manipulare marfă)Posturi vacante
Anunt organizare concurs medic primar, medic specialist si medic rezident
Adaugat in 07/11/2024Anunt concurs doua posturi brancardier cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Anunt concurs 15 posturi de ingrijitor curatenie cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Anunt concurs 13 posturi de infirmier cu norma intreaga durata nedeterminata
Adaugat in 20/09/2024Vezi multe posturi vacante