1(unu) post muncitor necalificat întreţinere spaţii verzi, manipulare neutralizare deşeuri medicale, manipulare marfă

1(unu) post muncitor necalificat întreţinere spaţii verzi, manipulare neutralizare deşeuri medicale, manipulare marfă

CONDIŢII DE PARTICIPARE

  • Absolvent al şcolii generale
  • Aptitudine medicală
  • Aptitudine psihologică
  • Îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exvăzute de lege în vederea excitării profesiei
  • Are capacitate deplină de exerciţiu
  • Nu a fost condamnat

CONCURSUL CONSTĂ ÎN

  • Probă scrisă
  • Probă practică

Conform Hotărârii de Guvern nr. 497/2010, art. 6, probele se susţin în limba română.

În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.

Nota minimă la toate probele este 7 (şapte)

 

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA

  • este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.

Înscrierile se fac la Serviciul R.U.N.O.S în perioada 26 octombrie - 06 noiembrie 2015 între orele 9.00-12.00, unde se pot obţine şi informaţii suplimentare.

Concursul pentru ocuparea postului va avea loc în data de 16 noiembrie 2015, la sediul unităţii din str. Stadionului, nr.1-3, cu începere de la orele 12,00.

Vezi pdf: Anunt post muncitor necalificat
Couldn't make connection 2.