1 (unu) post de referent de specialitate resurse umane cu studii superioare (lungă durată) la compartimentul salarizare

1 (unu) post de referent de specialitate resurse umane cu studii superioare (lungă durată) la compartimentul salarizare

·      Serviciul R.U.N.O.S.( SALARIZARE).

1 post        - durată nedeterminată

CONDIŢII DE PARTICIPARE:

-       Studii superioare de lungă durată absolvită cu diplomă de licenţă

-       Specializare de studii economice

-       Vechime în specialitate: minim 6 (şase) luni

-       Cunoştinţe de operare pe calculator: nivel mediu.

-       Prezintă avantaj, dovada efectuării unor cursuri, specializări în domeniu, dovedit prin atestat

-       Îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei

-       Are vârsta minim 18 ani împlinită

-       Aptitudine medicală

-       Aptitudine psihologică

-       Are capacitate deplină de exerciţiu

-       Nu a fost condamnat

-       Cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit

CONCURSUL CONSTĂ ÎN:

-     Probă scrisă

-     Probă practică

§ Nota minimă la toate probele este 7 (şapte), astfel se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă

§ Conform prevederilor art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 497/2010, probele se susţin în limba română.

§ În cazul în care candidaţii au nelămuriri cu privire la subiectele de examen, pot solicita detalii în acest sens în limba maternă.

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA:

-este afişată pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr.Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe www.spitfog.ro.

-Înscrierile se fac la Serviciul R.U.N.O.SD.C.în perioada 30 mai – 14 iunie 2017, zilnic între orele 9.00-12.00, unde se pot obţine şi informaţii suplimentare.

-Concursul pentru postul de referent de specialitate resurse umane cu studii superioare va avea loc în data de 28 iulie 2017, la sediul instituţiei din municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr.1 - 3, cu începere de la orele 12,00.

Vezi pdf: Anunt 1 (unu) post de referent de specialitate resurse umane cu studii superioare (lungă durată) la compartimentul salarizare
Couldn't make connection 2.